giovedì 11 marzo 2010

Trece viata- de Luiza Predescu


Trece viata, o vezi ?
trece pe lângă noi, fără noi,
mergem așa, alături,
umăr la umăr,
sau ea cu un pas înainte
sau noi
cu un pas înapoi,
după cum se întâmplă
să ne poticnim,
ori noi,
ori ea.

Trece viața pe lângă noi
ca un cerșetor
cu mâna întinsă,
niciodată n-avem destui bani
să-i punem în palmă
ca să ne cânte un cântec.

Trece viața,
uite-o cum trece,
uite cum se roagă de noi
s-o trăim,
de parcă zeci de vieți am avea
și ne-ar fi greu să alegem
cand să trăim.

Trece viața -
volbură de pomi înfloriți,
copil
la râsul căruia nimeni
n-are timp să zâmbească,
atât de grăbiți
și de preocupați
alergăm spre ziua
în care vom plânge
că viața a trecut
ca un cerșetor
cu mâna întinsă
și goală.

Trece viața
ca un dar neprimit,
trece viața
promisă mereu unui mâine
ce nu-i va fi mire nicicând.

Nessun commento:

Posta un commento