giovedì 11 marzo 2010

Agăţaţi în crengi- de Ana Blandiana


Agăţaţi în crengi,
Unii pe jumătate uscaţi,
Alţii abia dând în pârg,
Dar toţi cu hainele vestejite,
Fibroase,
Cu aripile încâlcite de vânturi,
De mult nemaiîncercând să se desprindă
Şi să cadă,
Ca şi cum ar şti
Că mai jos sunt alte crengi,
Pe care se vestejesc
Alţi îngeri.

Trece viata- de Luiza Predescu


Trece viata, o vezi ?
trece pe lângă noi, fără noi,
mergem așa, alături,
umăr la umăr,
sau ea cu un pas înainte
sau noi
cu un pas înapoi,
după cum se întâmplă
să ne poticnim,
ori noi,
ori ea.

Trece viața pe lângă noi
ca un cerșetor
cu mâna întinsă,
niciodată n-avem destui bani
să-i punem în palmă
ca să ne cânte un cântec.

Trece viața,
uite-o cum trece,
uite cum se roagă de noi
s-o trăim,
de parcă zeci de vieți am avea
și ne-ar fi greu să alegem
cand să trăim.

Trece viața -
volbură de pomi înfloriți,
copil
la râsul căruia nimeni
n-are timp să zâmbească,
atât de grăbiți
și de preocupați
alergăm spre ziua
în care vom plânge
că viața a trecut
ca un cerșetor
cu mâna întinsă
și goală.

Trece viața
ca un dar neprimit,
trece viața
promisă mereu unui mâine
ce nu-i va fi mire nicicând.

Iubitul -de Luiza Predescu


Iubitul nu are somn,
are doar vise în care somnul iubitei
seamănă cu o floare albă respirând linişte…

Dar el nu are linişte,
ci doar griji
pentru orice părere de umbră din ochii ei.

Iubitul nu e fericit,
el e doar paznicul credincios
al fericirii
pe care nu trebuie s-o tulbure
nici o furtună;
cand ea zâmbeşte , el e cu ochii spre cer
urmărind norii şi vântul ,
ascultând atent
adierea doar de el presimţită
a zilelor care vin.

Iubitul nu are bucurii,
are doar victorii
atunci când învinge
monştrii ce-i ameninţă cetatea de vise
în care principesa
se intrupează
şi iese uneori la balcon
să-i confirme
că universul e viu .

Iubitul nu are ţară ,
oriunde ar fi este apatrid,
căci lumea lui nu e de aici,
istoria şi geografia nu consemnează nicăieri
teritoriul dragostei.

Iubitul nu are trecut,
are doar prezentul
pulsând in inima ei,
şi viitorul promis
în dulcea ei şoaptă.

Iubitul nu are vârstă,
căci dragostea există dintotdeauna
şi totuşi se naşte mereu,
fiecare zi lângă ea îi dă viaţă
şi toate despărţirile îl ucid.

Iubitul nu are speranţe,
are doar credinţe
pentru care aduce zilnic ofrande
zeului timp,
nimeni nu ştie mai bine ca el
preţul clipelor
măsurate-n săruturi.

Iubitul nu cere nimic…
oricât de sărac ar fi,
tot restul lumii e mai sărac decât el,
căci în grădinile lui
noapte de noapte
visele încep balul de la castel
iar principesa aprinde cu mâna ei
luna şi stelele.

Iar când lumea reală
îi aşterne sub paşi
trecătorul concret al iluziilor,
iubitul zâmbeşte tăcut şi absent,
umbrelor mişcătoare,
căci nimic nu este ce pare a fi….
doar iubirea face să pară
totul
că este.

domenica 31 gennaio 2010

Agonia- Giuseppe Ungaretti



Agonia

Morire come le allodole assetate
sul miraggio

O come la quaglia
passato il mare
nei primi cespugli
perché di volare
non ha più voglia

Ma non vivere di lamento
come un cardellino accecato

San Martino del Carso- Giuseppe Ungaretti


SAN MARTINO DEL CARSO

Di queste case
non è rimasto
che qualche
brandello di muro

Di tanti
che mi corrispondevano
non m'è rimasto
neppure tanto

Ma nel mio cuore
nessuna croce manca

E' il mio cuore
il paese più straziato

Romanţa ultimei seri- Ion Minulescu


Romanţa ultimei seri

Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară...
Pe buzele-mi roşii - apusuri de vară -
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!...

Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!...
Vai!... Ultima seară ce trist se sfârşea...
Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleştată
Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetăţii ce arde!...

Sărmană învinsă de însuşi învinsul
Voinţelor tale...
Supremă chemare
Ce-şi pierde zigzagul în gesturi ce mor...
Lumină nocturnă de stea căzătoare...
Pe buzele-mi roşii priveşte stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară
Şi-ascultă-ţi a luptei stridentă chitară
Cum plânge,
Şi-n urmă, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!...
Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
Şi glasuri de ştreanguri ce scârţâie-n vânt...
Un glas de frânghie şi-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Şi două sentinţe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
"Amantul te minte"...
"Amantul te minte"...
Şi-n viaţă, acelaşi etern Început
E doar profanarea acelor Sfârşituri,
Trăite
Şi-apuse cu cei din trecut!

Romanţa noastră- Ion Minulescu



Romanţa noastră

Pe-acelaşi drum,
Mânaţi de-acelaşi îndemn nefast al năzuinţii,
De-aceleaşi neînţelese-avânturi spre tot mai sus,
Pe-acelaşi drum
Pe unde ieri trecură poate,
Străbunii noştri
Şi parinţii,
Pe unde, unii după alţii, drumeţii trec de mii de ani,

Noi -
Cărora ni-i dat să ducem enigma vieţii mai departe
Şi doliul vremilor apuse,
Şi-al idealurilor scrum -
Pe-acelaşi drum
Vom trece mâine cerşind din ţiterele sparte
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani!

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calea noastră întâlni-vom
Pe cei bătrâni rămaşi în urmă -
Pe cei ce ne-or privi cu ochii în lacrămi
Cum le luăm-nainte.
Iar noi
Le vom citi-n figură cum suferinţele le curmă
În suflet sfintele avânturi
Şi-n gură caldele cuvinte...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri...
Şi-n calarea noastră întâlni-vom -
O!... câte nu poţi să-ntâlneşti
Când drumu-i lung
Şi nesfârşită e năzuinţa ce te mână
Tot mai departe
Şi te poartă,
Ca pe un orb ţinut de mână,
Spre-ntrezărite-Aureole -
Nimicuri scumpe pământeşti!...

Porni-vom tineri ca Albastrul imaculatelor seninuri!...
Şi mândri poate ca seninul albastru-al sângelui regesc.

Dar va veni o zi în care
Ne vom opri deodată-n drum,
Înspăimântaţi că-n urma noastră
Zări-vom pe-alţii cum sosesc,
Cum ne ajung,
Ne trec-nainte
Şi râd că nu-i putem opri...

Da...
Va veni şi ziua-n care vom obosi,
Şi va veni
Un timp în care-al năzuinţii şi-al aiurărilor parfum
Ne va părea miros de smirnă,
Iar cântul ţiterelor sparte
Un Psalm cântat de-un preot gângav
La căpătâiul unei moarte
Pe care numeni n-o cunoaşte...

Şi-atunci, privind un urma lor -
Ca cei ce n-au nimic să-şi spună
Când nu-şi pot spune tot ce vor -
La umbra zidurilor mute
Şi-a secularilor castani,
Vom adormi ca şi drumeţii
Ce dorm uitaţi de mii de ani!...

Unde să pleci- Adrian Păunescu


Unde să pleci

Află şi-nvaţă
Acest refren:
Până la moarte,
N-ai nici un tren.

Clipă absurdă
Şi, noi, năuci,
Nici nu ştiu unde
Vrei să te duci.

Încă nu-i gata,
În hale reci,
Trenul cu care
Crezi c-ai să pleci.

Deocamdată,
Încă de ieri,
Acarii însuşi
Se simt şomeri.

Care plecare,
Care pardon,
Care adio,
Care peron?

Ce despărţire,
Când amândoi
Nu ne cunoaştem
Noi între noi?

Nu fi precoce,
Nu insista,
Încă-i abstractă
Iubirea mea,

Cât tu, pe lume
Nici n-ai venit
Şi, într-un pantec,
Suferi cumplit.

Creşte, sub cerul
Astrilor căşti,
Maternitatea
Unde urmează
Să mi te naşti.

Melancolie- George Bacovia


Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.

- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...

Epitaf- George Bacovia


Epitaf

"Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Si-a plâns mereu.

U-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect."