Agăţaţi în crengi, Unii pe jumătate uscaţi, Alţii abia dând în pârg, Dar toţi cu hainele vestejite, Fibroase, Cu aripile încâlcite de vânturi, De mult nemaiîncercând să se desprindă Şi să cadă, Ca şi cum ar şti Că mai jos sunt alte crengi, Pe care se vestejesc Alţi îngeri.
Trece viata, o vezi ? trece pe lângă noi, fără noi, mergem așa, alături, umăr la umăr, sau ea cu un pas înainte sau noi cu un pas înapoi, după cum se întâmplă să ne poticnim, ori noi, ori ea.
Trece viața pe lângă noi ca un cerșetor cu mâna întinsă, niciodată n-avem destui bani să-i punem în palmă ca să ne cânte un cântec.
Trece viața, uite-o cum trece, uite cum se roagă de noi s-o trăim, de parcă zeci de vieți am avea și ne-ar fi greu să alegem cand să trăim.
Trece viața - volbură de pomi înfloriți, copil la râsul căruia nimeni n-are timp să zâmbească, atât de grăbiți și de preocupați alergăm spre ziua în care vom plânge că viața a trecut ca un cerșetor cu mâna întinsă și goală.
Trece viața ca un dar neprimit, trece viața promisă mereu unui mâine ce nu-i va fi mire nicicând.
Iubitul nu are somn, are doar vise în care somnul iubitei seamănă cu o floare albă respirând linişte…
Dar el nu are linişte, ci doar griji pentru orice părere de umbră din ochii ei.
Iubitul nu e fericit, el e doar paznicul credincios al fericirii pe care nu trebuie s-o tulbure nici o furtună; cand ea zâmbeşte , el e cu ochii spre cer urmărind norii şi vântul , ascultând atent adierea doar de el presimţită a zilelor care vin.
Iubitul nu are bucurii, are doar victorii atunci când învinge monştrii ce-i ameninţă cetatea de vise în care principesa se intrupează şi iese uneori la balcon să-i confirme că universul e viu .
Iubitul nu are ţară , oriunde ar fi este apatrid, căci lumea lui nu e de aici, istoria şi geografia nu consemnează nicăieri teritoriul dragostei.
Iubitul nu are trecut, are doar prezentul pulsând in inima ei, şi viitorul promis în dulcea ei şoaptă.
Iubitul nu are vârstă, căci dragostea există dintotdeauna şi totuşi se naşte mereu, fiecare zi lângă ea îi dă viaţă şi toate despărţirile îl ucid.
Iubitul nu are speranţe, are doar credinţe pentru care aduce zilnic ofrande zeului timp, nimeni nu ştie mai bine ca el preţul clipelor măsurate-n săruturi.
Iubitul nu cere nimic… oricât de sărac ar fi, tot restul lumii e mai sărac decât el, căci în grădinile lui noapte de noapte visele încep balul de la castel iar principesa aprinde cu mâna ei luna şi stelele.
Iar când lumea reală îi aşterne sub paşi trecătorul concret al iluziilor, iubitul zâmbeşte tăcut şi absent, umbrelor mişcătoare, căci nimic nu este ce pare a fi…. doar iubirea face să pară totul că este.
